// you’re reading...

Eveniment

Hai la distracţie pe gheaţă !

Livia Petroşanu


Pe 5 decembrie, s-a deschis patinoarul din Piaţa ,,Mihai Vitezul”, un prilej de bucurie pentru toţi amatorii sporturilor de iarnă.



FIGURE SKATING-US-ICE DANCE ORIGINAL DANCE

În seara inaugurării am putut testa primul patinoar personalizat, cu pista de gheaţă, unic în România. Proiectul a fost finanţat de Suisse Trail, o echipă specializată ce s-a ocupat în fiecare an de amenajarea patinoarului din oraşul nostru. Cu sprijinul Primăriei Craiovei, Suisee Trail a amenajat un patinoar a cărui suprafaţă depăşeşte anul acesta 1000 metri pătraţi. Spre deosebire de anii anteriori acesta este amenajat în jurul Fantânii Muzicale din centrul oraşului.


,,Am pus la dispoziţie cele mai bune echipamente, pentru proiectarea unui patinoar unic în România, diferit de cel clasic, dreptunghiular. Ne asteptăm ca numarul celor care vor fi prezenţi să fie destul de mare, ca în fiecare an., a declarat Liviu Tautu, directorul tehnic al firmei Suisse Trail, care amenajează patinoarul.


La deschiderea de la ora 18:00 a participat şi primarul Craiovei, Antonie Solomon, care a susţinut un mic discurs.Acesta a declarat că iubitorii sporturilor de iarnă au acum un motiv în plus să se bucure de oraşul Craiova, iar de anul viitor intenţionează să mărească suprafaţa patinoarului. Patinatorii lotului naţional de patinaj artistic ,,Fantasy on Ice” au dat tonul distracţiei. Cu piruete şi sărituri pe gheaţă aceştia au ilustrat personaje din povesti, din filme celebre, tradiţii din ţări orientale sau istorisiri de Crăciun. Cei prezenţi s-au bucurat de o seară deosebită, cu muzică bună, vin fiert şi atmosferă destinsă, însă cei care au reuşit să intre primii pe patinoar au fost rasfăţaţi şi au beneficiat de gratuitate.Văzut până şi din cele mai îndepărtate colţuri ale Craiovei, focul de artificii a bucurat ochii celor prezenţi.


Bucură-te la acelaşi preţ!


IMG_1161

Distracţia pe patinoarul din centrul oraşului va continua până la jumătatea lunii ianuarie. El este deschis zilnic de luni până vineri între orele 15:00-21:30. În weekend şi în vacanţa şcolară acesta funcţionează între 10:00-21:30. Preţurile au rămas neschimbate faţă de iarna trecută, 10 lei pentru 1 oră jumătate de distracţie. Cei care nu au propriile lor patine le pot închiria direct de langa patinoar, însă vor scoate din buzunar încă 10 lei. ,,Este o idee excelentă pentru că locuitorii Craiovei nu prea au multe de făcut pe perioada iernii. Chiar dacă preţul e de 20 lei, merită ca din când în când să mergi să te distrezi la o iesire pe gheaţă cu prietenii. Am fost şi în anii trecuţi şi ma voi duce sigur şi anul acesta pentru că ador să merg cu patinele.”, a mărturisit Cristiana Ghiţă , o iubitoare a acestui sport.


Pentru patinatorii amatori, începători sau pur şi simplu pentru cei care vor o căzătură de 20 de lei, patinoarul din Piaţa ,,Mihai Viteazulvă asteaptă!Aici puteţi vedea imagini live de pe gheaţă.

Articole asemanatoare

Discussion

2 comments for “Hai la distracţie pe gheaţă !”

  1. Foarte frumos articolul,acum sa speram ca indemnul dumnevoastra la o ora si jumatate de miscare si sanatate pe gheata va fi auzit de toti craiovenii,si ne vom intalni toti pe patinoar.

    Posted by Alex | December 7, 2009, 23:11
  2. Sper sa ajung si eu pe vreun bloc de gheata macar, am aproape, la Severin un patinoar…

    Posted by emmann | December 8, 2009, 16:19

Post a comment